Rătăcire in iubire.

marți, 19 mai 2009 09:13 Text: Beibi.
Si am sa te iubesc asa cum vreau eu... cu zgomot mult si uneori in liniste prea mare, cu ploi de vara si cu soare mai mereu, am sa te iubesc in alb si negru si-am sa te-ador in mii de nuante de verde si caprui, te voi iubi cu sarutari incrustate adanc pe obrazul stang si-mi voi tatua definitiv privirea pe pleoapa ta dreapta, am sa te iubesc printre aripile puilor de inger si-n incremenirea absoluta a gandului divin, am sa te iubesc, minune, in si bemol si-n fa diez la fiecare inceput de dor fierbinte si-apoi voi invata sa-ti mor de drag printre idei...

Dar am sa te iubesc asa cum stiu doar eu... cu rugaciuni perfecte si uneori uitat e de orice Dumnezeu, cu oftat prelung si zbatere cumplita, am sa te iubesc in timp si-n vremuri si-am sa ma uit de toate-n mangaierea ta, am sa te-ador firesc in adormiri si-n vise, te voi iubi cu rataciri parfumate pe piele si prin par si-ti voi zambi mereu in gand a primavara, am sa te iubesc, minune, incrancenat si fara de-nteles la fiecare inceput de lume si-apoi voi invata sa-ti mor de dor prin amintiri...

0 Response to "Rătăcire in iubire."