Gandurile sunt obisnuite sa hoinareasca. Se mai opresc din cand in cand sa-si traga sufletul, dupa care pornesc iarasi la drum. Sunt convinse ca orice oprire este menita doar pentru un strop de odihna si nimic altceva.
Gandurile se mai si sperie uneori. Si din acest motiv, au mai tot timpul la ele o carapace facuta special pentru ganduri. Acolo se refugiaza cand vor sa se ascunda de lume, cand vor sa se regaseasca sau cand vor sa se refaca.
…si in acelasi timp gandurilor le place tare mult sa zboare, stiut fiind ca sunt singurele care pot ajunge oriunde cat ai clipi. Nu sunt arogante din cauza asta. Sunt doar foarte independente. Desi pot ajunge atat de repede atat de departe, le este greu sa se intoarca de unde au plecat. Prefera sa alunece spre cai necunoscute, mereu aiurea, mereu departe si din cand in cand sa se aplece usor pentru a mai descreti o frunte.
Si poate cel mai important atribut al lor: poarta cu ele amintiri. Ne leaga de trecut pentru a ne putea regasi in momente de incertitudine.
In acelasi timp ne indeamna sa visam. Ne calauzesc pe cai neumblate, fiind uneori singurele alaturi de noi. Mereu in preajma, dar niciodata statornice. Sa existe oare o constanta in ganduri? Poate atunci cand credem in vise si urmarim cu atentie fiecare pas spre realizarea lor. In rest? Gandurile zboara si asa trebuie sa fie.
