rafuiala.

Sa revenim la normal? Dar care ii sunt limitele?
Sa ne apucam de povestit. Dar pe cine intereseaza?
Sa plangem incet. Dar pentru cine?...si atunci sa lasam ploaia sa vorbeasca pentru noi. O ploaie repede ca de vara. Hotarata, imprevizibila, pusa pe curatat.S-a oprit.
Aerul este mai proaspat. Pacat ca strazile sunt acum mai murdare. Ai zice ca ploaia asta ar fi trebuit sa stearga tot, nu sa lase in urma, neclintite, aceleasi gunoaie. De data asta m-a luat prin surprindere.
- Chiar nu poti sa duci cu tine tot? chiar nu poti sa cureti nimic? Chiar trebuie sa le lasi pe toate asa cum le-ai gasit? E ca in bancul ala stupid cu tricoul cu Metallica, descoperit dupa o sapuneala zdravana. Am insistat, pentru ca nu mi s-a parut corect. Si pentru ca n-am primit nici un raspuns, m-am incapatanat si am tot repetat intrebarile.
Degeaba.
A plecat ploaia, mi-au ramas intrebarile. Tot fara raspuns. Cu toate astea parca un pic mai cuminti. Mai asezate, mai domoale, mai retinute. Stiau la fel de bine ca si mine ca raspunsurile lor vor veni tarziu...atunci cand nu vor mai conta…atunci cand nimeni nu va mai avea nevoie de ele…atunci cand nimeni nu va mai intreba.

0 Response to "rafuiala."