beibi.

ea isi bea cafeaua amara. se gandea la noaptea trecuta, la evenimentele recente ce i-au bulversat viata si i-au rasturnat viitorul. cum a plecat. a lasat in urma un inger fara aripi, un inger fara duh.refuza categoric plecarea lui definitiva.
el isi fumeaza gandurile ravasite ce ii macina sufletul, ii roade fiecare coltisor. ingandurat si optimist, crede ca va trece cu usurinta peste, ca va reusi sa depaseasca momentul. gandurile nu ii erau insa limpezi, sentimentele jucau un rol haotic.

ajunsa la capatul puterilor, ea mai avea insa rezerva un stop de tarie. il suna. la capatul celalalt al firului se aude o voce cristalina, aparent inocenta, care transmitea de partea cealalta un zambet oarecum ironic.
ei i se inclestase gura.isi musca aspru buzele si nu putea spune nimic. zidul dintre nu putea fi demolat.era din ce in ce mai inalt si mai puternic. traia o iubire la distanta..o iubire intr-un camp ireal, intr-o lume a ei.. o iubire casanta, imbatranita odata cu schimbarea lui radicala.
inchide telefonul,ramanand blocata pentru cateva secunde. se aseaza usor pe canapea, soarbe discret din ceasca de cafea in timp ce un oftat adanc ii dezmiarda gandurile murdare, patate de atata indiferenta.. de atata neglijenta.. de atata respingere.

intinsa pe canapea, privind in gol, isi spunea:''ce bine era cand eram impreuna..doar noi.. acum am ramas doar eu..si de ce?stie bine ca fara el nu exista niciun eu.."
dupa un timp adoarme. un zdranganit puternic ii tulbura somnul fortat.

message:"nu e ceea ce pare.crede-ma.nu te-as minti niciodata.vino la locul nostru sa formam iarasi un 'noi'.doar 'eu' si 'tu', fara restul lumii. si nu uita! inca te iubesc!''

inevitabil, isi aduce aminte de toate clipele trecute, pastrate insa intr-un sertar din cel mai ascuns loc al sufletului ei complex. de chipul juvenil, de parul lui brunet..de suvitele ce ii picau de sub sapca, de tenul masliniu, de pielea fina, de mainile lui calde, de atingerile suave si discrete si de gesturile tandre ce o invaluiau, conferindu-i o ramura de madona.

mainile sale tremurande apuca telefonul cu teama, tastand un mesaj scurt:
"pentru mine nu existi!"

in spatele unor vorbe ruginite se afla un sentiment ofilit, uitat..aproape absent.
isi spune"a venit si timpul meu.sunt libera,nonconformista.sunt din nou'eu'". imbraca o rochie rosie, se poleiaza intr-o nuanta de parfum frantuzesc cu arome florale, conturul ochilor, incalta o pereche de pantofi lacuiti si pleaca. unde? nici ea nu stie:)

O amprentă aproape ștearsă se observă șoptind vechi melodii pe geamul înghețat, impregnat de amintiri al camerei mele.

E frig, cerul strălucește prea puternic, tenta de albastrul crud și virgin de orice rană este prea stridentă. Mă doare privirea lui, atingerea crudă și rapidă ce nu mai lasă loc de încercări ca altă dată. Azi lumina soarelui de iarnă nu mai sădește în sufletul meu speranță unei noi zile pline.. poate cu un pic mai multă căldură .

Azi geamul e rece la atingerea mea , iar pielea din pamă se înțeapă cu propria dorință de a păstra… vreo firimitură de trecut, suferă și ea din cauza deziluziei, dezamăgirii, din cauza iubirii, din cauza prezentului.. si a trecutului. Dar poate viitorul o va vindeca. Poate va acoperi tot.

Dimineața asta m-am trezit cu un sentiment puternic ce zbuciuma inlauntrul meu astfel incat parca simteam zeci de ecouri cum se tranteau de toti peretii constiintei mele. Sentiment de dor.

Mi-e dor , un dor acut, ce mă sufocă, mi-e dor de mine, de cea de altădată. Mi-e dor de cea pe care mulți dintre voi nu o cunoașteți, mi-e dor de chipul meu mai palid decât lumina dimineții dar mai expresiv decât petalele unui trandafir..

Mi-e dor de fotografia lipită de perete, de zâmbetul forțat, ironic și nebăgător de seamă, mi-e dor de vechile mele principii ce ma indrumau in ritmul unui diapazon,mi-e dor de privirea plină de înțeles. Nu ca azi , când simt că sunt mai bătrână decât par, mă simt ștearsă de trăire, nu mai am culoare în mine pentru încă câțiva dintre voi.

Sunt doar cenușă, fără lumină.

Astăzi sunt cenușă de trandafiri…

Vreau sa fiu din nou ca roua dimineții.. revigorantă si plina de viata.P.S.~iar nu mi s.au cerut drepturile de autor:-j.

well, si acum incotro?

agonita din calea sufletului, necunoasterea m a indrumat spre cai pe care poate in adancul meu,vroiam intr adevar sa ajung.