beibi.

Si-mi zic: incurajeaza-te, zambeste, si bucura-te de ceea ce ai. Nu lasa niciodata ca bucuria sa iti fie furata de ceea ce nu merita. Sau de cine nu merita. Traieste viata, dar traieste-o pe a ta, nu pe a altora....traieste-o clipa de clipa, nu zi de zi sau saptamana de saptamana. Si mai presus de orice...lasa-te coplesit de bucurie si iubeste cu adevarat!

Hai gata pe ziua de azi!

Ce ne-am face fara masti? Daca nu le-am purta am fi noi insine, incapabili sa mintim… Suna ciudat, nu? Insa cine stie cum ar fi o lume plina de sinceritate pura? De cand am invatat ca nu sunt singura persoana din lume care se foloseste de aceste masti, am deprins obiceiul sa studiez oamenii. Am studiat oamenii, urmarindu-i, vorbind cu ei, peste tot unde am avut ocazia. Si am inceput sa cred ca in spatele tuturor mastilor, al machiajului, al zambetelor si rasetelor, al indiferentei, ironiei si sarcasmului se afla cu totul si cu totul altceva…
Nu de putine ori am avut surpriza sa constat ca in spatele unei duritati de neclintit se ascunde un suflet de milioane… o persoana buna si foarte sensibila… In spatele unei aparente indiferente exista un om extrem de usor de ranit… ca in spatele unor zambete largi se ascund mii de lacrimi… Oare cati din cei care sunt inconjurati de o multime de oameni, care de obicei sunt cele mai vesele persoane, sufletul petrecerilor… nu sunt de fapt foarte tristi?
De multe ori am judeca gresit anumiti oameni din cauza rolului pe care si-l l-au impus sa il joace pe scena vietii… am pus eticheta de “scorpie” unor suflete mari… si am fost pacalita de niste persoane de un egoism imens si o putere foarte mare de a se folosi de oameni doar fiindca pozau in victimele sortii…
Uneori am indragit extrem de mult masca… refuzand sa cred ca se ascunde altceva in spatele ei… am indragit-o atat de mult incat atunci cand a picat am refuzat sa cred ca ceea ce vedeam (simteam) este adevarat… totusi cand am acceptat ca a fost doar o masca (iar acceptarea a durut)… eu mi-am pictat mai bine masca in culorile sarcasmului si ale indiferentei… nu am ales masca care sa ma flateze in vreun fel… am ales masca care sa nu permita sa fiu atinsa… sa indeparteze pe oricine incerca sa priveasca dincolo de ea…
Renuntand la masti devenim vulnerabili… mult prea usor de ranit… dar totusi daca nu renuntam la ele din cand in cand cum sa fim apreciati pentru ceea ce suntem de fapt?
Carnavalul din viata, ca orice alt carnaval, la un momentdat ia sfarsit… sau cel putin trebuie sa ia sfarsit vis-a-vis de anumite persoane… doar atunci cand vom renunta la aceste masti colorate (si de multe ori obositoare) vom putea considera ca am facut un pas mare spre fericire… iar daca nu vom renunta… nu vom fi altceva decat niste masti vesele pe niste fete triste in carnavalul vietii.

Atât de des cadem în trista comedie a aparentelor… Învatam din ce în ce mai bine sa ne ascundem, sa ne prefacem. Ne prefacem tari când suntem slabi, ne prefacem ca suntem mai buni si mai capabili decât suntem în realitate, ne prefacem plini de credinta când de fapt e pustiu, ne prefacem spirituali si atât de legati de Cer, când de fapt suntem în cadere libera si cu siguranta nu în directia Cerului.Si încetul cu încetul, totul devine o schita sau o imitatie proasta a ceea ce ar vrea sa fie opera de arta. Sau altfel spus, viata devine o scena de teatru plina de multi actori care au uitat ca viata se traieste cu adevarat, nu se mimeaza. E un rol pe care, în final, ajungem sa îl jucam aproape la perfectiune. Ne învata lumea si societatea ca e bine sa minti,ne aplauda si ne spune ca e bine sa pari altceva decât ceea ce esti, iar în final ajungem sa credem ca asa e cel mai potrivit pentru noi.Dar e un rol obositor si în cele din urma, poate inima se satura sa tot schimbe pe masti, iar publicul care cândva statea sa te aplaude, acum pleaca; si ajungi sa joci în fata unor scaune goale, ajungi sa joci, din disperare, doar tu pentru tine. Tot ce stiu cu siguranta e ca înainte de a merge Sus, toate mastile cad. Si mai ales ca întotdeauna, dincolo de ele, va fi Dumnezeu.

S-a stins un geniu...
Omagiile aduse pe toate posturile de televiziune, emisiunile remember, readucerea in atentie mesajului, a muzicii[M is for Michael], a dansului, mi se par, dincolo de emotia si lacrimile ce mi le provoaca, o adevarata blasfemie, ca si cum nu meritam sa ne amintim, pentru ca nu am stiut sa apreciem atunci cand aveam timp. Cand el mai avea timp.

Si dacă nu-i iarna sa-ti fie frig, sa-ti înghete mâinile după ce faci bulgari de zăpadă, atunci e soare arzator, e vara si-ti vine sa te dezbraci de pielea de pe tine. Îti vine sa îti dai duhul pe strada când nu mai ai aer si când transpiri prin toţi porii posibili. În autobuze, vara, te rogi sa ajungi cu bine la următoarea statie si iti alegi un loc spre geam, ca sa il poti deschide sa te mai aerisesti.. Iarna îti alegi un scaun cât mai departe de usa, sa nu te lovească gerul când glisantele se deschid în staţii. Dacă nu-i gheaţă si daca nu îti porţi cele mai groase haine, atunci trebuie sa ti le alegi pe cele mai deschise la culoare, cele mai varatice si mai subtiri. Dacă-i zăpadă, atunci nu mai poţi circula cu maşina, patinezi si e nevoie de lanturi pe roti. Dacă-i canicula, se topeşte asfaltul sub ele.
Si dacă nu-i nici căldură, nici ger, atunci te ploua. Căcat de anotimpuri!

Pentru tine, as face orice!
Pentru ca zambetul tau sa nu mai fie niciodata umbrit, as cauta lumina in intuneric.
Pentru ca ochii tai sa nu mai tristi, as reinvia frunzele care mor toamna.
Pentru ca pasii tai sa fie calauziti mereu, as lua stelele de pe cer ca sa-ti lumineze calea.
Pentru iubirea ta sunt in stare sa inghet pana si soarele.
Pentru sarutul tau as topi ghetarii, as muta muntii si as seca marile.
Pentru amintirile noastre as transforma clipa in eternitate.
Pentru cuvintele pe care nu am avut intotdeauna curaj sa le rostesc, as face ca timpul sa fie reversibil.
Pentru intreaga ta fiinta as renunta chiar si la viata, dar stiu ca toate aceste lucruri nu ar fi indeajuns sa-ti demonstrez cat de mult TE IUBESC.

"Adevaratii prieteni sunt alaturi de tine cand ii chemi in momentele frumoase ale vietii si in cele rele...cand vin nechemati."

Ce inseamna sa fii prietenul cuiva?

Ce inseamna prietenia?

Ce inseamna sa fii alaturi de prietena ta?

Cum reusesti sa-i dovedesti ca-i esti prieten/a?

Si nu ma refer la genul de prieten care sta langa tine la o cafea sau la o sticla de bere sau la un party plin de alcool, tutun si droguri.

Nu ma refer la momentele frumoase in care mergeti la mare sau la munte.
Si nu ma refer la momentele in care il suni sa-i povestesti ce ai patit.
Si nu ma refer la momentele in care te suna sa-ti povesteasca ce a patit sau ce i s-a intamplat.

Ma refer la acele momente in care omul respectiv se afla la capatul puterilor. Ma refer la acele momente in care viata ii spune ca nu are pe nimeni
Ma refer la acele momente in care simti ca ea nu mai poate.

Cum reusesti sa-i arati ca ii esti prieten? Cum reusesti sa-i arati ca, indiferent ce se va intampla, tu esti alaturi de ea si nu ai sa dai inapoi?
Si chiar daca se simte singura, tu esti acolo si nu ceri nimic. Ii oferi neconditionat suportul tau.

Care suport ce inseamna? Unde incepe si unde se termina?
Sau nu se termina?

E de ajuns sa fii acolo si sa te simti neajutorat? E de ajuns pentru tine? E de ajuns pentru ea?

Asta inseamna ca sa fii prieten? Sa-i arati ca nu ai de gand sa o judeci sau sa ii oferi vreun sfat, ci pur si simlu sa fii acolo. Sa fii un sprijin, precum spatarul de la scaun sau tocul usii de care te rezemi in momentele in care refuzi sa intri in camera?

Ce inseamna sa fii prietenul cuiva?


P.S.: E mai simplu sa nu ai prieteni. Daca ii ai, ii poti pierde.

pana si gandurile mele se intrebau daca mai au loc in mintea mea...
pana si imaginea mea te`a bantuit pretutindeni...

Iar eu... eu citeam moartea in ochii toamnei... si in acelasi timp simteam cum bate pulsul pamantului sub propria`mi talpa.
Si alergam... alergam cu gandul la tot ce`a fost...
Si am uitat... am uitat numarul larimilor varsate si al suspinelor adanci. Dar pan` la urma.. nu`mi pasa ce am uitat. Nu am uitat sa te iubesc.
Si incercam... incercam sa ma scutur de povara timpului.
Si da! Voiam sa scap de povara asta, de amintirea ta. Sa simt cum mi se rupe carnea sub piele incercand sa evadeze.
Si te cautam... te cautam zadarnic cu ideea ca n`o sa ma mai gazduiesti vreodata in sufletu` tau.
Si ma intrebam... ma intrebam de ce s`a prabusit totu`... dar nu`mi mai cer raspunsuri acum... e cam tarziu..

Si tu? Tu ce faceai in tot acest timp? Incercai sa minti timpul cu amintiri? Plangeai ca m`ai pierdut pentru prima data? Nu cred. Nu stiu. Nu stiu daca ai facut macar ceva din toate astea. Stiu doar ca existi! Ca te iubesc..

Pentru ca esti etern!
Pentru ca esti al meu!
Pentru ca te port in mintea mea!
Pentru ca te ador!
Pentru ca te astept!

Pentru ca te`am regasit. Te`am regasit in fiecare gand, fapta si cuvant. In gesturi marunte, pentru unii lipsite de importanta. In fiecare zambet, in fiecare privire ingrijorata. Te`am regasit in fiecare soapta sau atingere, in fiecare speranta, in fiecare criza de gelozie, in fiecare 'Te iubesc!' si in fiecare vorba de`a ta care imi incalzea sufletu` si imi deschidea mintea.

Si da. M`ai facut sa`mi recapat increderea in tine, mi`am turnat viata in mainile tale. Mi`ai facut viata suportabila, mi`ai inteles fiecare gand, mi`ai deslusit fiecare soapta plapanda ce tanjea dupa urechea ta, mi`ai iertat fiecare greseala cugetata sau nu.

Si te`am regasit. Si esti aici. acum. Si pentru totdeauna!
Te iubesc enorm! [asa cum esti, asa cum ai fost, si asa cum nu vei fi niciodata!]

De la o vreme se intampla ceva straniu cu relatiile mele, cu oamenii din jurul meu. Sau cu mine. Nu fac nimic deosebit fata de lunile trecute, poate doar simt altfel, mai profund, mai centrat, mai in mine. Si privesc linistita la schimbarile care apar in exteriorul meu, in lumea mea. Oameni cu care altadata imparteam totu`...

P.S.: Cauta definiția cuvântului 'prieten'. Poate înțelegi măcar un cuvințel.

A trecut atata timp de cand nu m-am mai simtit atat de ciudat, si totodata atat de trista. Pare foarte aiurea.. dar nu m-am mai simtit demult atat de singura. Mi-am dat seama ca s-au adunat prea multe in sufletul meu.. si nu stiu cate o sa mai pot sa indur.
Uneori chiar mi-as dori sa dau timpul inapoi.
Cat mi-as dori sa fie totul ca la inceput.. dar oricat as incerca nu cred ca se va mai putea. Nimic din ce a fost, nu va mai putea fi la fel. Sunt sigura de lucrul asta.. pentru ca timpul trece.. iar asta ii schimba pe oameni. Pe unii in bine, pe altii in rau.
Nu-mi place sa recunosc.. dar ne-am schimbat cu totii.. pana si eu.. pana si tu.
Deodata, m-au curpins o multime de amintiri, sute de clipe ce mi-as fi dorit sa nu se termine niciodata si in plus, mi-e dor. Mi-e foarte de dor de anumite persoane pe care mi-as dori enorm de mult sa le strang acum in brate.
Mi-e dor de tot ce au insemnat aceste cateva luni din viata mea si nu o sa regret, niciodata, nimic din tot ce am simtit/trait alaturi de tine.
Oricum, cuvintele astea stiu ca nu isi au rostul acum. Poate o sa regret multe lucruri pe care le-am facut, dar in clipa de fata chiar nu-mi pasa. Nu-mi mai pasa de absolut nimic.


[25 decembrie 2008.]

Daca m-ar intreba cineva ce urasc cel mai mult si cel mai mult pe lumea asta as spune neputinta. Faptul ca nu pot sa fac nimic ca sa ajut ma face sa ma simt inutila. Faptul ca imi pierd cuvintele si nu pot sa readuc o macar un zambet pe fata prietenilor mei, ma face sa ma simt foarte aiurea. Imi pare rau ca nu pot sa fiu langa persoanele la care tin si care chiar au nevoie de o imbratisare, de o vorba calda sau care au nevoie sa-i asculti si sa-i intelegi. Mi-as dori sa le fiu alaturi .. indiferent de situatie; sa radem atunci cand suntem fericiti sau sa plangem atunci cand simtim ca pamantul ne fuge de sub picioare.
Totodata .. distanta .. pentru mine reprezinta unul dintre cei mai mari "dusmani" ai mei. Distanta te impiedica sa le fi alaturi. Nu poti sa fi acolo sa-i ti strans in brate si ei sa-ti planga pe umar si fara sa-i critici, incerci sa-i linistesti si sa le spui ca totul o sa fie mult mai bine decat acum, ca timpul le rezolva pe toate.
Orele vorbite la telefon sau pe messenger au si ele un efect dar nu prea mare. Sau are. Depinde de cazuri.
Stii ca in spatele unui monitor sau prin simpla apelare a unui numar de telefon gasesti pe cineva care e gata intotdeauna sa te asculte, sa te sprijine si sa incerce sa te ajute atat cum poate.
Metodele astea le folosesc si eu cand simt ca trebuia sa vorbesc cu cineva care e la mare distanta de mine si totodata, cei care au nevoie de mine stiu intotdeauna unde sa ma gaseasca fara sa-mi pese daca e zi sau noapte, daca sunt ocupata sau nu sunt intr-o dispozitie buna. Pe primul loc, vor ramane intotdeauna prietenii mei .. si apoi eu. Indiscutabil, in ceea ce priveste acel EL care imi intretine viata... stie bine si el ca ocupa cel mai important loc pentru ca este insasi viata mea.

Cateodata, stau si ma intreb cati dintre cei pe care ii consider prietenii mei chiar imi sunt prieteni? Oare chiar merita titlul de "prieteni" ? Oare cati dintre ei ma asculta cu atentie atunci simt nevoia sa spun ceva ? Oare cati dintre ei se bucura pentru mine atunci cand sunt fericita ?

Cateodata, pur si simplu, imi vine sa las totul balta. Multi dintre voi m-ati dezamagit atunci cand poate nici nu ma asteptam si m-ati facut sa nu mai am incredere in voi .. si in oameni, in general.

Atunci cand aveati probleme si aveati nevoie de un sfat sau de o vorba buna .. intotdeauna v-am ajutat cu ce am putut si v-am fost alaturi indiferent de situatie.
Dar pe mine cine ma ajuta ? Cine imi sterge lacrimile de pe obraz ? Cine ma strange in brate si-mi spune ca totul va fi bine ? Poate m-am mirat .. dar mi-au fost alaturi persoane la care nici nu ma asteptam si mi-au deschis ochii in multe privinte.

Atunci cand va e bine .. putin va pasa de cei din jurul vostru .. pentru ca voi nu va cunoasteti decat propriul interes.