beibi.

“Daca vreodata o sa se intample sa nu ma mai iubesti, am sa astept sa te razgandesti. E o promisiune!”

Mi-am spus promisiunea cu buzele, am jurat-o cu ochii, am pecetluit-o cu tacerea, am confirmat-o cu o clipire din gene, am crezut in ea ca intr-o eternitate, am soptit-o cu jumatate de adevarar, jumatate de minciuna, asa cum luna ii promite soarelui in fiecare dimineata. Am tinut-o cu drag in suflet mult timp, chiar si dupa o alta eternitate, cea care a urmat plecarii tale. Astazi insa, nu mai ma pot tine de cuvant. Astazi plec si cu fiecare secunda care picura incepand de acum, sunt sigura ca o reusesc sa trec peste niste cuvinte incalcate. Te rog din tot ceea ce mi-a mai ramas din suflet si cu toata speranta care mai exista in niste lacrimi, te rog sa ma intelegi... Nu mai pot asa. Trebuie sa gasesc ceva sau pe cineva care sa-mi aline durerea. Tu trebuie sa ma lasi. Pielea si sufletul nu mai imi sunt de ajuns ca sa-mi tina ranile. Trebuie sa-mi redai din nou linistea si rabdarea ca sa caut iubirea mea promisa, trebuie sa ma lasi sa ma fac bine. Te rog, daca tu nu vrei, da voie altora. Poate mai am farama de curaj sa ma agat si de mainile altora.
Promisiune fara promisiune, nu mai ma pot tine nicio secunda de cuvant. Nu mai am rabdare, am ramas fara aer si speranta. Nu mai am putere sa astept, nu mai imi vad valvataia mea frumoasa de viata si visuri. S-a stins in urma ta. Am timp, dar il dau cui vrea, mie nu mai imi pasa ce se intampla cu el. Cand cel care te-a facut sa crezi in promisiuni le incalca pe ale lui, mai are vreun rost ca tu sa te tii de cuvant? Nu mai cred in ce am promis...
De jumatate de an astept, ma uit in gol si nu primesc niciun semn de razgandire. Tresar cand aud un pas cunoscut. Stiu da, ca prin viata mea, pasul tau nu o sa mai treaca niciodata. Usa mea s-a inchis definit. Ma uit prelung cand vad brate care iti seamana. Imi vine sa scot ochii care imita zambetul ochilor tai. Ma doare trupul cand isi aduce aminte de urma buzelor tale. Pana aici mi-a fost. Nu mai suport amintirile cum vin asa toate deodata, nici macar nu se respecta una pe alta. Urasc cum toate ma duc in aceeasi chircire de dor. Intr-un punct mort, de chin si agonie...
Pana acum, eu m-am tinut de cuvant. Tu ai gresit primul. Tu ai incalcat cuvantul. Tu sa fii tras la raspundere, tu sa fii cel care sufera in toata povestea asta. Tu sa-mi iei regretele si vina, tu sa le traiesti cu intensitatea si vointa mea. Tu, ca tu mi le-ai aruncat in carca si stiai cat sunt de plapanda. Eu am obosit, nu mai pot sa mai trag dupa mine oriunde ma duc. Eu nu am promis nici in joaca, nici in gluma, nici in serios. Am promis cu sufletul deschis, dar daca sufletul tu mi l-ai inchis, nu pot acum sa-mi rup promisiunea in patru si in mii sa o arunc in vant? Pot, ba da. Daca tu ai promis ca nu uiti si totusi ai facut-o, eu de ce sa mai traiesc din mila unor amintiri? Cine s-a gandit vreodata ca atunci cand promiti iubire cu anii, dai inapoi cu secundele? Cine s-a gandit ca o sa ajungi SA NU MA MAI IUBESTI? Mi-ai promis ca NICIODATA nu o sa ma parasesti. Mi-ai promis... Promisiunea ta s-a dus o data cu picaturile de ploaie care-mi bat in geam... si a stres-o. Fara sa te gandesti la ce ramane in urma ta, m-ai facut pierduta. Nici nu mai stiu cum este sa iubesti. Ma mai intereseaza? Stiu doar cum este sa-ti fie dor si sa te doara. Vreau sa-mi aduc din nou aminte ce gust are iubirea.
In asteptarea mea nu mai bate niciun vant de speranta. Totul este mort. Agatata de promisiune, nu mai ma tine nimic aici. Esti doar un strain pe care l-as fi vrut apropiat. Esti doar un strain care sopteste vorbe cunoscute in urechile unei necunoscute. Esti doar o pereche de ochi care ma privesc cu mila si compatimire si nu am nevoie de asa ceva. Te vad cum pleci si pasii tai croiesc un alt drum. Esti doar un cunoscut care m-a instrainat de mine. Esti doar un om pe care trebuie sa-l uit ca sa pot sa ma uit mai departe de tot ce a fost. Sa nu mai iti simt prezenta. Doamne, de mi-ar promite macar atat... Te-as crede pe cuvant.
Nimeni nu mi-a spus ca nimic nu e mai rau ca asteptarea asta insangerata doare mai mult decat durerea. Iubitul meu, daca tu iti vezi linistit si senin de viata ta, eu de ce nu pot? De ce ratacesc, ma intorc si nu mai am de unde sa ma intorc? Vorbeam serios cand am spus-o si credeam in fiecare cuvintel pe care buzele le-au suflat afara. Am promis mai in gluma, mai in serios si am jurat in joaca. In cuvintele mele statea insa tot adevarul pe care il stiam. Dar usor, usor, poate o sa ma desprind. Poate invat sa promit cum se promite....Promit si eu ca intr-o zi oarecare, cand nimeni nu o sa se astepte, o sa te las sa pleci din sufletul si iratiunea mea. Urlu pana in adancul sufletului ca o sa ma tin de cuvant. Imi sunteti martori. Am promis!

Printre sutele de pagini ale dictionarului gasim un cuvant stramtat de corsetul inimii: 'dragoste'. Definitia suna abstract. Mai bine incearca sa il rostesti cu voce tare: DRAGOSTE. Suav, lin, literele sale curg ca un parau rece, care asteapta sa fie degustat de un trecator insetat. Sa fie inexplicabil? Sau doar indisociabil unui suflet de muritor? Suntem noi capabili sa iubim? Sa nu gandim cu ratiunea, ci cu sentimentele? Sa nu fim oribiti de egoismul propriu si sa oferim fara sa asteptam ceva in schimb? Pentru ca asta inseamna a iubi: a oferi un sentiment suprem, a oferi sprijin, consolare, putere, alinare, o imbratisare in amurg. Putem oare privi dincolo de zidul nostru propriu?

Prea multe intrebari… as da dovada de o inconsistenta sentimentala daca as incerca sa teoretizez. Nu exista reguli care pot fi urmate pentru a ajunge la destinatia dorita. Sentimentul asta il iau ca pe un colet care parcurge un drum pietros pana ce ajunge in posesia destinatarului, pana ce ii imbiba sufletul cu dragoste. Totul se rezuma la ceea ce simti, numai tu sti daca drumul pe care mergi este cel de care ai nevoie pentru a ajunge acolo unde iti doresti. Univers interepretativ propriu, fiecare isi analizeaza in stil propriu problemele, bucuriile, sentimentele. Fiecare stie de ce anume are sau nu nevoie, ce ii face bine si ce ii face rau. Indispensabil este sa stii ce vrei! Nu e nevoie sa ii obosesti pe ceilalti cu razboialele tale launtrice atata timp cat cauti ceea ce nu poate fi conturat in liniile umanitatii.Nu pleca pe cararile disperarii doar pentru ca te simti singur acum, sau pentru ca relatia ta nu merge asa cum iti doresti, sau pentru ca nu reusesti sa te faci inteles asa cum ti-ai dori. Ia-ti o vacanta in insula Relaxarii, si respira aerul fericirii. Asta inseamna sa iubesti: sa fi fericit facand un lucru, sa fi recunoscator pentru ceea ce ai si sa fi capabil sa oferi TOTUL. Toate sentimentele, intreaga fiinta, un zambet, o alinare, un sfat... un drum catre... infinit.

A iubi inseamana a trai respirand un altfel de aer, doar al tau si al lui, bucurandu-te de fiecare clipa si lasand norii intr-un trecut indepartat…

-Iluzia unei iubiri, asta am simtit atata timp.Stiam ca va veni momntenul in care sa ma daruiesc complet unei iubiri, care ma va ucide. Tu ma ucizi, dar e o moarte dulce.

-Atunci iubirea noastra va fi o moarte care ne va duce pe amandoi in paradis?

-Vrei sa fi inger, vrei sa gusti din bunatatile paradisului nu?

-Draga mea, langa tine as putea sa fiu si inger si demon si nimic, pentru ca oricum tu ai fi totul.

-Iubitule, iubirea noastra ar putea fi o noapte, iar inimile noatre sa bata in acelasi ritm ca doua stele cazatoare. Ritmul unei simfonii profunde.

-Eu ma gandeam ca ar putea fi o mare. O mare in care sa ne avantam fara sa facem contactul cu apa. Daca as fi cu tine as putea merge pe apa neincetat.

-Este atat de placut sa stau aici cu tine, nu as mai pleca niciodata. Este un vis, un vis pe care il vad real. Stiam ca vei veni si am asteptat ziua in care sa ne cunoastem. Eu te vad altfel. Vad in tine un port de pe care vin si pleaca zambete inegalabile.

-Nu stiu cum sa-ti zic sa intelegi. Dar cand sunt cu tine totu-mi pare atat de clar... Ma simt atat de linstit privind marea cu tine. Parca as vedea toate chipurile care le-am vazut pana acum si parca as trai toate momentele pe care le-am trait pana acum. Parca mintea mea ar fi atacata de toate gandurile necugetate de pana acum... Parca as avea totul. De fapt am totul, numai avandu-te pe tine. Tu esti totul. Poti intelege asta? Nu uita niciodata asta, tu esti totul!

-Stii, trecutul cu viitorul se vor uni pentru a-ti reda tie iubirea prezenta. Sa nu uiti asta niciodata.

-Ce ai vrut sa spui cu asta?

-O sa iti dai seama la momentul potrivit, acum este prea devreme pentru a intelege. Ce simt eu acum nu poate fi comparat cu nimic, e de ajuns sa te stiu tinandu-ma in brate si privind amandoi marea. Este tot.

-Este tot ce ne-am dorit, tot ce ne-am fi putut dori, si tot ce ne vom dori vreodata.

-Iubito, priveste valurile cum se sparg in stanci. Se rup de aceasta lume si ne parasesc pe noi in ea. Ele se nasc pentru a muri si mor pentru a se naste din nou, de fiecare data mai puternice...

Mi`ai promis candva ca vei fi mereu alaturi de mine, oricand si oriunde, mi`ai promis ca intotdeauna ai sa ma asculti si ca o sa incerci din rasputeri sa ma intelegi, ca intotdeauna o sa ma pot baza pe tine, ca iubirea noastra este neconditionata. Mi-ai promis ca nu-mi dai drumul, si m-ai aruncat. Mi-ai promis.. dar ai uitat.
Ne`am distantat asa mult amandoua una de cealalta. A fost si vina mea recunosc, eu am facut pasul irevocabil. Dar nu regret. Nu. Nici macar acum nu regret. Am invatat ca in viata regretele nu au de ce sa existe. Ca inainte de a face o alegere te gandesti ca o sa fie iremediabil sa`ti para rau dupa. Si totusi afectiunea ei imi lipseste. Nu stiu de ce`mi dau seama de asta atat de tarziu. Prea tarziu... prea tarziu sa redevenim ce`am fost. M`am schimbat intre timp, da' stiu ca n`o sa crezi, mint nu m`am schimbat. Interiorul e acelasi. Te cunosc mai bine decat pe mine,uneori. Te`am cunoscut cu vreo 4 ani in urma, dar mai mult in vreo 6 zile pe care leam petrecut la mare, cand alergam impreuna pe plaja, simtind cum arde nispul sub talpi. Cand ne balaceam si se vedea in ochii tai acea vointa cu care incercai sa inoti. Cand stateam in debara si beam energizant cu cana. Cand mancam pizza cu furnici. Cand ai cazut cu sania si ti`ai rupt mana si te sunam din sfert in sfert de ora sa vad ce faci. Cand iti spuneam la 5 dimineata de unde am primit fiecare maimutoi si tu iti puneai perna pe fata incercand sa adormi. Cand te duceam a2a zi la 7 dimineata acasa si ne vedea mami2 asa obosite, neintelegand de ce, iar noi ne uitam una la alta si radeam parca de ce ne`auduceam aminte. Cand ma incurajai sa fiu tare si sa merg mai departe. Cand imi ziceai:'Elena, daca mai plangi, prietenia noastra se incheie aici!'. Cand dansam in pat. Cand ne bateam cu perne. Cand faceam clatite buclucase. Cand ti`era teama de caini si eu radeam de tine dar stateam in loc ghidandu`te cu privirea pana ce ajungeai acasa. Cand ieseam in oras si ne imbracam la fel. Cand stateam la tine pe balcon in fiecare dimineata. Vezi.. imi amintesc perfect tot: detalii, chipuri, ganduri.. nu pot sa uit. Desi multa vreme am crezut c`am uitat...
Multa vreme am jucat un rol. Mai recent de fapt.. mi`am asumat o fata pe care nimeni nu mi`o cunostea nici macar eu, doar ca sa ma identific printre ei. Ei sunt cei pe care i`am ales in defavoarea ta. Poate te`am lasat sa plangi in urma. Dar nu te`am uitat si nu te`am dat la o parte. O afectiune sincera, pe care, azi mai mult ca sigur stiu ca am pierdut`o.
Te`ai indepartat. Eu nu ti`am facut asta tie? Linistea care s`a interpus intre noi. E doar timpul ireparabil care a trecut. Cat a fost? 2 saptamani? Sau poate mai mult si eu nu`mi dadeam seama ca umblu la firele subtiri ale prieteniei noastre. Noi am fost prietene. Tie ti`am jucat rolul de sora. Nici un alt fel de decor.. doar doua maini ce se tineau si un zambet care ma scoatea afara atat de des incat devenea sacaietor.
Uneori ma intreb daca merita sa schimbi o persoana cu alta, sa inlocuiesti sentimente. Mi`am dat seama insa ca fiecare are ceva doar al lui, pentru care il indragesti si ca nimeni nu poate fi la fel. Chiar daca`ti poate aminti de cineva. Rostesc acum ultima pledoarie pentru prietenia noastra pierduta. Nu mai regasesc decat urme din ea. Licurici de amintii pe care mi`e imposibil sa`i mai prind din urma. Sa`i regasesc, sa`i adun impreuna si sa`i strang in brate spunandu`le ce dor mi`a fost..
Ma roade. Ma roade ca din reflex formez numaru` tau si inchid repede, trezindu`ma la cruda realitate si fiind dezamagita de ea. E greu de inteles.. dar “cu cat iubesti mai mult pe cineva, cu atat mai lipsit de sens devine totul“. Daca am putea, am uita. Si ar fi mai bine. Fara griji, fara resentimente, fara ura, fara compromisuri. Doar noi si nimic mai mult. Fara contraziceri sau certuri. Fericite. Dar nu. Nu putem, si poate nici nu vrem. Doua persone total diferite, dar cu un singur lucru in comun acum: indiferenta totala. Care raneste. Poate fara voie, dar raneste, si doare. O privire, sau un mesaj: speranta. Dar doare si cu ea.
Amaraciunea insa nu ma cuprinde. Uite de aia mi`ai daruit tu caldura. Stiai ca te iubesc de la distanta. Ca eu nu ma apropii de oameni.
Probabil ne`a trecut vremea noua. Poate vom incepe din nou, candva. Poate totusi cineva nu ma va mai lasa sa`ti simt absenta. Probabilitatea lasa multe de dorit si de asteptat. Altceva insa nu echivaleaza (cu) ceea ce se intampla. Cu consecintele pe care le cauzez. Din tot la ce puteam renunta, a trebuit sa fii tu.
Acum sunt indignata de mine insami , ca citesc doar in ochii oamenilor care nu stiu ce inseamna atasament real fata de ceva.. care nu stiu ce inseamna un prieten.
Ca am uitat esenta si m`am lasat sedusa de aparenta. De viata de zi cu zi in care paream altceva. Eram, nu eram..nu conta. Paream si era suficienta prezenta fizica.
Obisnuinta acum ne`a invatat sa tacem, sa pastram o liniste ce niciuna nu poate s`o mai alunge nici cu un salut. O liniste ce poate era simpatia noastra, de atunci. O liniste care persista cand, nu vorbim cu sufletul si nu ne spunem decat ceea ce vrem sa auzim. Nimicuri despre ce`am mai facut sau vom mai face. Si atat. Zambetul e cel sincer macar. De fiecare data. Poate noi , chiar nu mai insemnam prea mult. Dar semnul ce ma incurajeaza e schitat cu aceeasi admiratie pe care o aveai intotdeauna pentru mine. Dar modelul tau, e unul care cunoaste o parte din singuratate, si deci nu unul foarte fericit de urmat. Te invaluiesc in fostele noastre rasete fericite. Rad si acum ca sa`mi amintesc si ca sa`mi fac un bine. Sa zambesti si tu, pentru ca eu rad cu gura pana la urechi, dupa cum am obiceiul, gandindu`ma la o seara de vara. Ca nenumaratele pe care le`am petrecut ani in sir. Vara mi`aminteste de tine intotdeauna. Si astept iarna din nou ca sa`mi ingrop re`aducerile aminte.
Si simt ca n`as mai putea pune punct. Si atunci n`am sa las decat punctele de suspensie, pentru ca punctul meu sa nu se simta singur, sa fie doua puncte negre pe un fond alb, impreuna..