Mi`ai promis candva ca vei fi mereu alaturi de mine, oricand si oriunde, mi`ai promis ca intotdeauna ai sa ma asculti si ca o sa incerci din rasputeri sa ma intelegi, ca intotdeauna o sa ma pot baza pe tine, ca iubirea noastra este neconditionata. Mi-ai promis ca nu-mi dai drumul, si m-ai aruncat. Mi-ai promis.. dar ai uitat.
Ne`am distantat asa mult amandoua una de cealalta. A fost si vina mea recunosc, eu am facut pasul irevocabil. Dar nu regret. Nu. Nici macar acum nu regret. Am invatat ca in viata regretele nu au de ce sa existe. Ca inainte de a face o alegere te gandesti ca o sa fie iremediabil sa`ti para rau dupa. Si totusi afectiunea ei imi lipseste. Nu stiu de ce`mi dau seama de asta atat de tarziu. Prea tarziu... prea tarziu sa redevenim ce`am fost. M`am schimbat intre timp, da' stiu ca n`o sa crezi, mint nu m`am schimbat. Interiorul e acelasi. Te cunosc mai bine decat pe mine,uneori. Te`am cunoscut cu vreo 4 ani in urma, dar mai mult in vreo 6 zile pe care leam petrecut la mare, cand alergam impreuna pe plaja, simtind cum arde nispul sub talpi. Cand ne balaceam si se vedea in ochii tai acea vointa cu care incercai sa inoti. Cand stateam in debara si beam energizant cu cana. Cand mancam pizza cu furnici. Cand ai cazut cu sania si ti`ai rupt mana si te sunam din sfert in sfert de ora sa vad ce faci. Cand iti spuneam la 5 dimineata de unde am primit fiecare maimutoi si tu iti puneai perna pe fata incercand sa adormi. Cand te duceam a2a zi la 7 dimineata acasa si ne vedea mami2 asa obosite, neintelegand de ce, iar noi ne uitam una la alta si radeam parca de ce ne`auduceam aminte. Cand ma incurajai sa fiu tare si sa merg mai departe. Cand imi ziceai:'Elena, daca mai plangi, prietenia noastra se incheie aici!'. Cand dansam in pat. Cand ne bateam cu perne. Cand faceam clatite buclucase. Cand ti`era teama de caini si eu radeam de tine dar stateam in loc ghidandu`te cu privirea pana ce ajungeai acasa. Cand ieseam in oras si ne imbracam la fel. Cand stateam la tine pe balcon in fiecare dimineata. Vezi.. imi amintesc perfect tot: detalii, chipuri, ganduri.. nu pot sa uit. Desi multa vreme am crezut c`am uitat...
Multa vreme am jucat un rol. Mai recent de fapt.. mi`am asumat o fata pe care nimeni nu mi`o cunostea nici macar eu, doar ca sa ma identific printre ei. Ei sunt cei pe care i`am ales in defavoarea ta. Poate te`am lasat sa plangi in urma. Dar nu te`am uitat si nu te`am dat la o parte. O afectiune sincera, pe care, azi mai mult ca sigur stiu ca am pierdut`o.
Te`ai indepartat. Eu nu ti`am facut asta tie? Linistea care s`a interpus intre noi. E doar timpul ireparabil care a trecut. Cat a fost? 2 saptamani? Sau poate mai mult si eu nu`mi dadeam seama ca umblu la firele subtiri ale prieteniei noastre. Noi am fost prietene. Tie ti`am jucat rolul de sora. Nici un alt fel de decor.. doar doua maini ce se tineau si un zambet care ma scoatea afara atat de des incat devenea sacaietor.
Uneori ma intreb daca merita sa schimbi o persoana cu alta, sa inlocuiesti sentimente. Mi`am dat seama insa ca fiecare are ceva doar al lui, pentru care il indragesti si ca nimeni nu poate fi la fel. Chiar daca`ti poate aminti de cineva. Rostesc acum ultima pledoarie pentru prietenia noastra pierduta. Nu mai regasesc decat urme din ea. Licurici de amintii pe care mi`e imposibil sa`i mai prind din urma. Sa`i regasesc, sa`i adun impreuna si sa`i strang in brate spunandu`le ce dor mi`a fost..
Ma roade. Ma roade ca din reflex formez numaru` tau si inchid repede, trezindu`ma la cruda realitate si fiind dezamagita de ea. E greu de inteles.. dar “cu cat iubesti mai mult pe cineva, cu atat mai lipsit de sens devine totul“. Daca am putea, am uita. Si ar fi mai bine. Fara griji, fara resentimente, fara ura, fara compromisuri. Doar noi si nimic mai mult. Fara contraziceri sau certuri. Fericite. Dar nu. Nu putem, si poate nici nu vrem. Doua persone total diferite, dar cu un singur lucru in comun acum: indiferenta totala. Care raneste. Poate fara voie, dar raneste, si doare. O privire, sau un mesaj: speranta. Dar doare si cu ea.
Amaraciunea insa nu ma cuprinde. Uite de aia mi`ai daruit tu caldura. Stiai ca te iubesc de la distanta. Ca eu nu ma apropii de oameni.
Probabil ne`a trecut vremea noua. Poate vom incepe din nou, candva. Poate totusi cineva nu ma va mai lasa sa`ti simt absenta. Probabilitatea lasa multe de dorit si de asteptat. Altceva insa nu echivaleaza (cu) ceea ce se intampla. Cu consecintele pe care le cauzez. Din tot la ce puteam renunta, a trebuit sa fii tu.
Acum sunt indignata de mine insami , ca citesc doar in ochii oamenilor care nu stiu ce inseamna atasament real fata de ceva.. care nu stiu ce inseamna un prieten.
Ca am uitat esenta si m`am lasat sedusa de aparenta. De viata de zi cu zi in care paream altceva. Eram, nu eram..nu conta. Paream si era suficienta prezenta fizica.
Obisnuinta acum ne`a invatat sa tacem, sa pastram o liniste ce niciuna nu poate s`o mai alunge nici cu un salut. O liniste ce poate era simpatia noastra, de atunci. O liniste care persista cand, nu vorbim cu sufletul si nu ne spunem decat ceea ce vrem sa auzim. Nimicuri despre ce`am mai facut sau vom mai face. Si atat. Zambetul e cel sincer macar. De fiecare data. Poate noi , chiar nu mai insemnam prea mult. Dar semnul ce ma incurajeaza e schitat cu aceeasi admiratie pe care o aveai intotdeauna pentru mine. Dar modelul tau, e unul care cunoaste o parte din singuratate, si deci nu unul foarte fericit de urmat. Te invaluiesc in fostele noastre rasete fericite. Rad si acum ca sa`mi amintesc si ca sa`mi fac un bine. Sa zambesti si tu, pentru ca eu rad cu gura pana la urechi, dupa cum am obiceiul, gandindu`ma la o seara de vara. Ca nenumaratele pe care le`am petrecut ani in sir. Vara mi`aminteste de tine intotdeauna. Si astept iarna din nou ca sa`mi ingrop re`aducerile aminte.
Si simt ca n`as mai putea pune punct. Si atunci n`am sa las decat punctele de suspensie, pentru ca punctul meu sa nu se simta singur, sa fie doua puncte negre pe un fond alb, impreuna..
Ne`am distantat asa mult amandoua una de cealalta. A fost si vina mea recunosc, eu am facut pasul irevocabil. Dar nu regret. Nu. Nici macar acum nu regret. Am invatat ca in viata regretele nu au de ce sa existe. Ca inainte de a face o alegere te gandesti ca o sa fie iremediabil sa`ti para rau dupa. Si totusi afectiunea ei imi lipseste. Nu stiu de ce`mi dau seama de asta atat de tarziu. Prea tarziu... prea tarziu sa redevenim ce`am fost. M`am schimbat intre timp, da' stiu ca n`o sa crezi, mint nu m`am schimbat. Interiorul e acelasi. Te cunosc mai bine decat pe mine,uneori. Te`am cunoscut cu vreo 4 ani in urma, dar mai mult in vreo 6 zile pe care leam petrecut la mare, cand alergam impreuna pe plaja, simtind cum arde nispul sub talpi. Cand ne balaceam si se vedea in ochii tai acea vointa cu care incercai sa inoti. Cand stateam in debara si beam energizant cu cana. Cand mancam pizza cu furnici. Cand ai cazut cu sania si ti`ai rupt mana si te sunam din sfert in sfert de ora sa vad ce faci. Cand iti spuneam la 5 dimineata de unde am primit fiecare maimutoi si tu iti puneai perna pe fata incercand sa adormi. Cand te duceam a2a zi la 7 dimineata acasa si ne vedea mami2 asa obosite, neintelegand de ce, iar noi ne uitam una la alta si radeam parca de ce ne`auduceam aminte. Cand ma incurajai sa fiu tare si sa merg mai departe. Cand imi ziceai:'Elena, daca mai plangi, prietenia noastra se incheie aici!'. Cand dansam in pat. Cand ne bateam cu perne. Cand faceam clatite buclucase. Cand ti`era teama de caini si eu radeam de tine dar stateam in loc ghidandu`te cu privirea pana ce ajungeai acasa. Cand ieseam in oras si ne imbracam la fel. Cand stateam la tine pe balcon in fiecare dimineata. Vezi.. imi amintesc perfect tot: detalii, chipuri, ganduri.. nu pot sa uit. Desi multa vreme am crezut c`am uitat...
Multa vreme am jucat un rol. Mai recent de fapt.. mi`am asumat o fata pe care nimeni nu mi`o cunostea nici macar eu, doar ca sa ma identific printre ei. Ei sunt cei pe care i`am ales in defavoarea ta. Poate te`am lasat sa plangi in urma. Dar nu te`am uitat si nu te`am dat la o parte. O afectiune sincera, pe care, azi mai mult ca sigur stiu ca am pierdut`o.
Te`ai indepartat. Eu nu ti`am facut asta tie? Linistea care s`a interpus intre noi. E doar timpul ireparabil care a trecut. Cat a fost? 2 saptamani? Sau poate mai mult si eu nu`mi dadeam seama ca umblu la firele subtiri ale prieteniei noastre. Noi am fost prietene. Tie ti`am jucat rolul de sora. Nici un alt fel de decor.. doar doua maini ce se tineau si un zambet care ma scoatea afara atat de des incat devenea sacaietor.
Uneori ma intreb daca merita sa schimbi o persoana cu alta, sa inlocuiesti sentimente. Mi`am dat seama insa ca fiecare are ceva doar al lui, pentru care il indragesti si ca nimeni nu poate fi la fel. Chiar daca`ti poate aminti de cineva. Rostesc acum ultima pledoarie pentru prietenia noastra pierduta. Nu mai regasesc decat urme din ea. Licurici de amintii pe care mi`e imposibil sa`i mai prind din urma. Sa`i regasesc, sa`i adun impreuna si sa`i strang in brate spunandu`le ce dor mi`a fost..
Ma roade. Ma roade ca din reflex formez numaru` tau si inchid repede, trezindu`ma la cruda realitate si fiind dezamagita de ea. E greu de inteles.. dar “cu cat iubesti mai mult pe cineva, cu atat mai lipsit de sens devine totul“. Daca am putea, am uita. Si ar fi mai bine. Fara griji, fara resentimente, fara ura, fara compromisuri. Doar noi si nimic mai mult. Fara contraziceri sau certuri. Fericite. Dar nu. Nu putem, si poate nici nu vrem. Doua persone total diferite, dar cu un singur lucru in comun acum: indiferenta totala. Care raneste. Poate fara voie, dar raneste, si doare. O privire, sau un mesaj: speranta. Dar doare si cu ea.
Amaraciunea insa nu ma cuprinde. Uite de aia mi`ai daruit tu caldura. Stiai ca te iubesc de la distanta. Ca eu nu ma apropii de oameni.
Probabil ne`a trecut vremea noua. Poate vom incepe din nou, candva. Poate totusi cineva nu ma va mai lasa sa`ti simt absenta. Probabilitatea lasa multe de dorit si de asteptat. Altceva insa nu echivaleaza (cu) ceea ce se intampla. Cu consecintele pe care le cauzez. Din tot la ce puteam renunta, a trebuit sa fii tu.
Acum sunt indignata de mine insami , ca citesc doar in ochii oamenilor care nu stiu ce inseamna atasament real fata de ceva.. care nu stiu ce inseamna un prieten.
Ca am uitat esenta si m`am lasat sedusa de aparenta. De viata de zi cu zi in care paream altceva. Eram, nu eram..nu conta. Paream si era suficienta prezenta fizica.
Obisnuinta acum ne`a invatat sa tacem, sa pastram o liniste ce niciuna nu poate s`o mai alunge nici cu un salut. O liniste ce poate era simpatia noastra, de atunci. O liniste care persista cand, nu vorbim cu sufletul si nu ne spunem decat ceea ce vrem sa auzim. Nimicuri despre ce`am mai facut sau vom mai face. Si atat. Zambetul e cel sincer macar. De fiecare data. Poate noi , chiar nu mai insemnam prea mult. Dar semnul ce ma incurajeaza e schitat cu aceeasi admiratie pe care o aveai intotdeauna pentru mine. Dar modelul tau, e unul care cunoaste o parte din singuratate, si deci nu unul foarte fericit de urmat. Te invaluiesc in fostele noastre rasete fericite. Rad si acum ca sa`mi amintesc si ca sa`mi fac un bine. Sa zambesti si tu, pentru ca eu rad cu gura pana la urechi, dupa cum am obiceiul, gandindu`ma la o seara de vara. Ca nenumaratele pe care le`am petrecut ani in sir. Vara mi`aminteste de tine intotdeauna. Si astept iarna din nou ca sa`mi ingrop re`aducerile aminte.
Si simt ca n`as mai putea pune punct. Si atunci n`am sa las decat punctele de suspensie, pentru ca punctul meu sa nu se simta singur, sa fie doua puncte negre pe un fond alb, impreuna..
Cu drag,
cea de altadata.
cea de altadata.
