“Daca vreodata o sa se intample sa nu ma mai iubesti, am sa astept sa te razgandesti. E o promisiune!”
Mi-am spus promisiunea cu buzele, am jurat-o cu ochii, am pecetluit-o cu tacerea, am confirmat-o cu o clipire din gene, am crezut in ea ca intr-o eternitate, am soptit-o cu jumatate de adevarar, jumatate de minciuna, asa cum luna ii promite soarelui in fiecare dimineata. Am tinut-o cu drag in suflet mult timp, chiar si dupa o alta eternitate, cea care a urmat plecarii tale. Astazi insa, nu mai ma pot tine de cuvant. Astazi plec si cu fiecare secunda care picura incepand de acum, sunt sigura ca o reusesc sa trec peste niste cuvinte incalcate. Te rog din tot ceea ce mi-a mai ramas din suflet si cu toata speranta care mai exista in niste lacrimi, te rog sa ma intelegi... Nu mai pot asa. Trebuie sa gasesc ceva sau pe cineva care sa-mi aline durerea. Tu trebuie sa ma lasi. Pielea si sufletul nu mai imi sunt de ajuns ca sa-mi tina ranile. Trebuie sa-mi redai din nou linistea si rabdarea ca sa caut iubirea mea promisa, trebuie sa ma lasi sa ma fac bine. Te rog, daca tu nu vrei, da voie altora. Poate mai am farama de curaj sa ma agat si de mainile altora.
Promisiune fara promisiune, nu mai ma pot tine nicio secunda de cuvant. Nu mai am rabdare, am ramas fara aer si speranta. Nu mai am putere sa astept, nu mai imi vad valvataia mea frumoasa de viata si visuri. S-a stins in urma ta. Am timp, dar il dau cui vrea, mie nu mai imi pasa ce se intampla cu el. Cand cel care te-a facut sa crezi in promisiuni le incalca pe ale lui, mai are vreun rost ca tu sa te tii de cuvant? Nu mai cred in ce am promis...
De jumatate de an astept, ma uit in gol si nu primesc niciun semn de razgandire. Tresar cand aud un pas cunoscut. Stiu da, ca prin viata mea, pasul tau nu o sa mai treaca niciodata. Usa mea s-a inchis definit. Ma uit prelung cand vad brate care iti seamana. Imi vine sa scot ochii care imita zambetul ochilor tai. Ma doare trupul cand isi aduce aminte de urma buzelor tale. Pana aici mi-a fost. Nu mai suport amintirile cum vin asa toate deodata, nici macar nu se respecta una pe alta. Urasc cum toate ma duc in aceeasi chircire de dor. Intr-un punct mort, de chin si agonie...
Pana acum, eu m-am tinut de cuvant. Tu ai gresit primul. Tu ai incalcat cuvantul. Tu sa fii tras la raspundere, tu sa fii cel care sufera in toata povestea asta. Tu sa-mi iei regretele si vina, tu sa le traiesti cu intensitatea si vointa mea. Tu, ca tu mi le-ai aruncat in carca si stiai cat sunt de plapanda. Eu am obosit, nu mai pot sa mai trag dupa mine oriunde ma duc. Eu nu am promis nici in joaca, nici in gluma, nici in serios. Am promis cu sufletul deschis, dar daca sufletul tu mi l-ai inchis, nu pot acum sa-mi rup promisiunea in patru si in mii sa o arunc in vant? Pot, ba da. Daca tu ai promis ca nu uiti si totusi ai facut-o, eu de ce sa mai traiesc din mila unor amintiri? Cine s-a gandit vreodata ca atunci cand promiti iubire cu anii, dai inapoi cu secundele? Cine s-a gandit ca o sa ajungi SA NU MA MAI IUBESTI? Mi-ai promis ca NICIODATA nu o sa ma parasesti. Mi-ai promis... Promisiunea ta s-a dus o data cu picaturile de ploaie care-mi bat in geam... si a stres-o. Fara sa te gandesti la ce ramane in urma ta, m-ai facut pierduta. Nici nu mai stiu cum este sa iubesti. Ma mai intereseaza? Stiu doar cum este sa-ti fie dor si sa te doara. Vreau sa-mi aduc din nou aminte ce gust are iubirea.
In asteptarea mea nu mai bate niciun vant de speranta. Totul este mort. Agatata de promisiune, nu mai ma tine nimic aici. Esti doar un strain pe care l-as fi vrut apropiat. Esti doar un strain care sopteste vorbe cunoscute in urechile unei necunoscute. Esti doar o pereche de ochi care ma privesc cu mila si compatimire si nu am nevoie de asa ceva. Te vad cum pleci si pasii tai croiesc un alt drum. Esti doar un cunoscut care m-a instrainat de mine. Esti doar un om pe care trebuie sa-l uit ca sa pot sa ma uit mai departe de tot ce a fost. Sa nu mai iti simt prezenta. Doamne, de mi-ar promite macar atat... Te-as crede pe cuvant.
Nimeni nu mi-a spus ca nimic nu e mai rau ca asteptarea asta insangerata doare mai mult decat durerea. Iubitul meu, daca tu iti vezi linistit si senin de viata ta, eu de ce nu pot? De ce ratacesc, ma intorc si nu mai am de unde sa ma intorc? Vorbeam serios cand am spus-o si credeam in fiecare cuvintel pe care buzele le-au suflat afara. Am promis mai in gluma, mai in serios si am jurat in joaca. In cuvintele mele statea insa tot adevarul pe care il stiam. Dar usor, usor, poate o sa ma desprind. Poate invat sa promit cum se promite....Promit si eu ca intr-o zi oarecare, cand nimeni nu o sa se astepte, o sa te las sa pleci din sufletul si iratiunea mea. Urlu pana in adancul sufletului ca o sa ma tin de cuvant. Imi sunteti martori. Am promis!
Mi-am spus promisiunea cu buzele, am jurat-o cu ochii, am pecetluit-o cu tacerea, am confirmat-o cu o clipire din gene, am crezut in ea ca intr-o eternitate, am soptit-o cu jumatate de adevarar, jumatate de minciuna, asa cum luna ii promite soarelui in fiecare dimineata. Am tinut-o cu drag in suflet mult timp, chiar si dupa o alta eternitate, cea care a urmat plecarii tale. Astazi insa, nu mai ma pot tine de cuvant. Astazi plec si cu fiecare secunda care picura incepand de acum, sunt sigura ca o reusesc sa trec peste niste cuvinte incalcate. Te rog din tot ceea ce mi-a mai ramas din suflet si cu toata speranta care mai exista in niste lacrimi, te rog sa ma intelegi... Nu mai pot asa. Trebuie sa gasesc ceva sau pe cineva care sa-mi aline durerea. Tu trebuie sa ma lasi. Pielea si sufletul nu mai imi sunt de ajuns ca sa-mi tina ranile. Trebuie sa-mi redai din nou linistea si rabdarea ca sa caut iubirea mea promisa, trebuie sa ma lasi sa ma fac bine. Te rog, daca tu nu vrei, da voie altora. Poate mai am farama de curaj sa ma agat si de mainile altora.
Promisiune fara promisiune, nu mai ma pot tine nicio secunda de cuvant. Nu mai am rabdare, am ramas fara aer si speranta. Nu mai am putere sa astept, nu mai imi vad valvataia mea frumoasa de viata si visuri. S-a stins in urma ta. Am timp, dar il dau cui vrea, mie nu mai imi pasa ce se intampla cu el. Cand cel care te-a facut sa crezi in promisiuni le incalca pe ale lui, mai are vreun rost ca tu sa te tii de cuvant? Nu mai cred in ce am promis...
De jumatate de an astept, ma uit in gol si nu primesc niciun semn de razgandire. Tresar cand aud un pas cunoscut. Stiu da, ca prin viata mea, pasul tau nu o sa mai treaca niciodata. Usa mea s-a inchis definit. Ma uit prelung cand vad brate care iti seamana. Imi vine sa scot ochii care imita zambetul ochilor tai. Ma doare trupul cand isi aduce aminte de urma buzelor tale. Pana aici mi-a fost. Nu mai suport amintirile cum vin asa toate deodata, nici macar nu se respecta una pe alta. Urasc cum toate ma duc in aceeasi chircire de dor. Intr-un punct mort, de chin si agonie...
Pana acum, eu m-am tinut de cuvant. Tu ai gresit primul. Tu ai incalcat cuvantul. Tu sa fii tras la raspundere, tu sa fii cel care sufera in toata povestea asta. Tu sa-mi iei regretele si vina, tu sa le traiesti cu intensitatea si vointa mea. Tu, ca tu mi le-ai aruncat in carca si stiai cat sunt de plapanda. Eu am obosit, nu mai pot sa mai trag dupa mine oriunde ma duc. Eu nu am promis nici in joaca, nici in gluma, nici in serios. Am promis cu sufletul deschis, dar daca sufletul tu mi l-ai inchis, nu pot acum sa-mi rup promisiunea in patru si in mii sa o arunc in vant? Pot, ba da. Daca tu ai promis ca nu uiti si totusi ai facut-o, eu de ce sa mai traiesc din mila unor amintiri? Cine s-a gandit vreodata ca atunci cand promiti iubire cu anii, dai inapoi cu secundele? Cine s-a gandit ca o sa ajungi SA NU MA MAI IUBESTI? Mi-ai promis ca NICIODATA nu o sa ma parasesti. Mi-ai promis... Promisiunea ta s-a dus o data cu picaturile de ploaie care-mi bat in geam... si a stres-o. Fara sa te gandesti la ce ramane in urma ta, m-ai facut pierduta. Nici nu mai stiu cum este sa iubesti. Ma mai intereseaza? Stiu doar cum este sa-ti fie dor si sa te doara. Vreau sa-mi aduc din nou aminte ce gust are iubirea.
In asteptarea mea nu mai bate niciun vant de speranta. Totul este mort. Agatata de promisiune, nu mai ma tine nimic aici. Esti doar un strain pe care l-as fi vrut apropiat. Esti doar un strain care sopteste vorbe cunoscute in urechile unei necunoscute. Esti doar o pereche de ochi care ma privesc cu mila si compatimire si nu am nevoie de asa ceva. Te vad cum pleci si pasii tai croiesc un alt drum. Esti doar un cunoscut care m-a instrainat de mine. Esti doar un om pe care trebuie sa-l uit ca sa pot sa ma uit mai departe de tot ce a fost. Sa nu mai iti simt prezenta. Doamne, de mi-ar promite macar atat... Te-as crede pe cuvant.
Nimeni nu mi-a spus ca nimic nu e mai rau ca asteptarea asta insangerata doare mai mult decat durerea. Iubitul meu, daca tu iti vezi linistit si senin de viata ta, eu de ce nu pot? De ce ratacesc, ma intorc si nu mai am de unde sa ma intorc? Vorbeam serios cand am spus-o si credeam in fiecare cuvintel pe care buzele le-au suflat afara. Am promis mai in gluma, mai in serios si am jurat in joaca. In cuvintele mele statea insa tot adevarul pe care il stiam. Dar usor, usor, poate o sa ma desprind. Poate invat sa promit cum se promite....Promit si eu ca intr-o zi oarecare, cand nimeni nu o sa se astepte, o sa te las sa pleci din sufletul si iratiunea mea. Urlu pana in adancul sufletului ca o sa ma tin de cuvant. Imi sunteti martori. Am promis!
