beibi.

...Si s-au privit discret printre capetele tuturor. Şi-au zâmbit instinctiv, putin distant, dar cu un gust dulce pe limbă s-au ridicat simultan şi au ieşit. Un moment sacru şi posibil doar odată sau nici măcar atât pentru unii – ei l-au trăit.
Fără vreo vorbă, dar cu o ezitare naturală s-au luat in brate şi buzele lor au început să se maseze reciproc, eliberând dorinţa arzătoare a amândurora care o sa se împlinească într-un final. Fiecare părticică a trupurilor lor vibra, cerşind firescul care avea să vină domol.Şi palma lui a atins palma ei, glezna lui s-a lipit de gambele ei perfecte, stârnindu-i un tremur discret. Ştiau amândoi că din acel moment sunt legaţi întru eternitatea efemeră de pe Pământ. Tot drumul au tăcut, sorbindu-se din priviri. El îi ţinea mâna strânsă, iar ea era fericită. Luminile de pe stradă se balansau în ritm fugitiv iar maşinile arătau ca într-o fotografie de epocă, gonind în fundalul mut.

Acasă la el nu şi-au dat drumul reciproc:

-Ştii, eu te iubesc.

De mult nu i-a mai spus cineva cuvintele de mai sus. În gând se zbate: urăsc lumea şi tot ce-nseamnă ea. Urăsc lumea şi tot ce reprezintă ea. Urăsc lumea. Dar pielea ei şi faţa ei şi palma ei şi pielea ei – ard.

-De ce mă iubeşti, ce ţi-am făcut?
Apoi se apleca aproape de fata lui și-i puse un deget pe buze:
-Shht! nu vreau sa mai aud nimic. Lasă-ma sa te iubesc.
Ea s-a intins pe pat. El ii surprinde reacția și se apleacă peste ea. Ea îl împinge, spunându-i ca nu e bine.. ca ii e frica... Dar el continua. Ea încetează sa-l tot respingă. Ii musca buzele fragede si continua, coborând...
Gentil, a dezbrăcat-o de bluză, apoi cu o mână i-a deschis sutienul mov. Infamia flăcării arde nestingherit pe unda privirii lui ce ii străbate sublim trupul.. Urechile lor astupate încă descifrează melodia ce derula vag, pe fundalul mohorat, în tot acest timp.
Sfârcurile ei întărite erau perfecte, iar el le-a sărutat suav şi un geamăt a îmbiat toata mansarda. A scăpat de cămaşă, apoi de blugi și de curea şi ea de top, apoi de lenjerie. Întinşi în pat s-au cufundat unul în celălalt, au fost un singur întreg pentru un timp. Apoi s-a terminat şi au adormit aşa, ţinându-se în braţe, cu zâmbetul pe buze şi lumea la picioare, lume ce curge în ritm de metronom.

E dimineaţa.

Ea în patul ei, el în patul lui. Nu se cunosc, dar se vor găsi. Aşa speră. Aşa speri şi tu. Că o vei găsi. Că îl vei găsi. Sau poate că e acolo, și nu-ți dai seama...

~pentru că ma inspiri. știi tu!~
...and I love you, I want you...

Eşti un prost.
Nu mai am cu cine să-mi beau ceaiurile sau ciocalatele calde. Să-mi învelesc lacrimile şi sufletul de frig.
Eşti un prost.
Poate că acuma mi-ai urla că şi eu sunt o proastă. Da frate ! Sunt o proastă şi o egoistă. (știi tu vorbea mea-'Într-o lume egoista, doar egoiștii reușesc!') Numai la mine mă gândesc. Uite … vezi? Poate că asta ai vrut să-mi arăţi. Că sunt o proastă. M-ai făcut sa cred ca sunt o proasta. Ei bine ... ai reuşit!?
Si acum, în ritmul mintii mele, aștern pe hârtie cuvinte de pe fundul oceanului dinlăuntrul meu...cuvinte fără sens, odată lovite de stâncile înghețate.


Prea târziu. Ti-ai făcut-o cu mana ta. In timp, unii oameni se duc și alții le iau locul. M-ai avut îngenuchiată în faţa criptei tale veşnice. Dar m-ai pierdut...
Poate că, dacă ai şti că aş avea loc … ai veni după mine.
Hai! Vino înapoi! Nu vreau să-mi dai drumul la mână vreodată. Niciodată.

Îmi place linistea. Pentru ca o pot modela cum vreau eu. E ca plastilina. O poti modifica dupa cum iti arde, se inmoaie in functie de temperament, se pietrifica in functie de ambient, isi manifesta taria si e indistructibila. E maleabila, e, pana la urma, cum vreau eu sa fie.
Pe mine una nu ma deprima. E buna atunci când suferi. Te hranesti din ea, te descarci pe ea, strigi pentru a o sparge. Linistea e pur si simplu acolo si te asculta. Te priveste cu ochii mari, te întelege. Te consoleaza. E mai buna decât orice altceva. Linistea plânge deodata cu tine, e pur si simplu a ta.E buna atunci când esti fericit. Linistea te întelege, te insoteste, zâmbeste dupa zâmbetul tau, danseaza cu tine, te asculta când tipi, când plângi de bucurie. Nu se aude niciun sunet, si astfel ai auzit tot ce vroiai. Te-ai auzit pe tine. Poate de mai multe ori daca te-a ajutat si incaperea astfel incat sa se nasca ecouri. Se exprima prin tine.
E buna când esti indiferent. E atât de tacuta, e liniste, e ceea ce trebuie sa fie. Fara sa faca nimic, e exact ce ai nevoie, e indiferenta prin fire.
Pacat ca putini apreciaza linistea, e plin de obsedati dupa zgomot. Se drogheaza cu zgomot, fac zgomot, nu stiu sa traiasca in armonie cu linistea. Sunt niste prosti hiperactivi, ei nu stiu ca linistea e cel mai bun lucru care s-a întâmplat vreodata si care de altfel, e nemuritoare, chiar daca altii o perturba.
Linistea e exact ce esti tu, e ceea ce vrei tu sa fie. Linistea e ce ai vrut sa devii si nu ai reusit niciodata, e pentru tine.
Linistea e totul, într-un singur cuvânt. De ce? Pentru ca e acolo, pretutindeni, peste tot.

N-ai inteles nimic din tot ce-am vrut sa spun, nu?
Crezi ca aberez?
Bine. Atunci taci!

pe digul pustiu..intr`un rasarit azuriu..valurile marii parsive izbeau stancile bolnave, impodobite cu zeci de alge. nici pietrele nu ii mai faceau rani in calcaiele ei fine. vantul ii mangaia parul si parca isi pierdea privirea in adancul marii, prefacandu`se la suprafata in spuma.

pe o banca, statea ea singuratica si melancolica, se gandea la el. la taria pe care a avut-o cand a plecat si a lasat in urma doar suspine si gauri din suflet.
si-a dat seama ca nu e el acela.nu e el acela care merita dragostea , grija si lacrimile ei, desi dintotdeauna i le.a pus pe sticla sufletului neconditionat. asta era singurul fapt care o nemultumea. gandurile ii erau ravasite si calcate in picioare de ecoul pasilor lui, si, in final, de usa inchisa cu atata forta. isi aducea aminte de ultimele 'flashuri' de priviri ultimele amprente pierdute pe pielea ei fina. ultimele gesturi si atingeri discrete au fost doar seci,nici pe departe tulburatoare..iar in final..isi amintea de ultimele cuvinte ale lui..'imi pare rau..iarta`ma..'

inca mai simtea mireasma ploilor si al florilor de mai, iar gustul picaturilor de roua ce le`a pecetluit falsa poveste de iubire o izbeste de cand a plecat , in fiecare dimineata rece de rapciune.parca si fiorul primei nopti de dragoste ii strapungea sufletul.

el lasase o gaura adanca in trecutul ei limpede. cu fiecare oftat, speranta ei de a-l uita se stinge.se stinge si se afunda in mare...

zambeste usor, absent, putin amar si indiferent in timp ce nisipul fin i se scurge printre degete.asa s`a scurs si timpul in care au fost impreuna.s-a transformat in pulbere.

ultima despartire de prima iubire...

I-a închis usa în nas si nu îl mai vrea înapoi. S-a suparat, a plâns, a suferit din cauza lui, a plâns pentru el. I se pare ca lui nu-i pasa. L-a dat afara si nu-l mai vrea înapoi.
Niciodata! Deja regreta, nu au trecut nici 5 minute, dar ea se gândeste ca nu va avea unde sa mearga. Hainele i-au ramas acasa. Dar stie ca nu trebuie sa-i pese, asa ca nu-i pasa.
I-a trimis un sms: "Sa nu te întorci! Nu-mi bate la usa!" si apoi a sters numarul lui din agenda.
Oare s-a terminat povestea lor?NU!

Vreau un loc unde sa fim doar noi doi, de mana, un loc in care nici lanturile sa nu ne poata desparti, ba din contra. Un loc unde nimeni sa nu ne cunoasca, sa dansez pe strada si sa rad tare asa cum fac mereu, iar tu sa te uiti la mine nedumerit. Sa nu intelegi ce m-a apucat.
Uneori e doar fericirea pe care nu mai stiu cum sa o exprim, alteori e putina indiferenta care o am fata de viata. E nedrept.
Vreau locul ala, si il vreau acum. Vreau locul ala unde o sa am confort de mii de stele-cu tine. Vreau sa fim doar noi doi undeva, pe malul marii. Sa ne desenam fetele in nisip si sa privim apusul.
Vreau sa uitam fiecare zi de ieri, sa ne gandim numai la ce traim,numai la ziua de azi, sa fim numai ce suntem impreuna, nu vreau sa ne amintim de 'acasa'. Vreau sa-ti simt pana si nisipul care ti-a ramas pe piele. Apoi sa adormim. Poate in nisip, invelita de briza marii.
Povestea noastra inca se scrie, si crede-ma, vitorul il vad tot mai frumos.

TU. Câteodata ești calda si moale. Câteodata ești calma si senina. Câteodata acida și rea. Amprenta buzelor tale de pe obrazul meu stâng nu va fi considerat niciodată o iluzie. Îmi place când atitudinea te-arata rea și glasul blânda. Când mângâierea te vrea senzuala și privirea te descoperă copilăroasă.
Tu niciodată nu îmi pupi obrazul. TU mi-l săruți.
Dai senzații din cele mai tari. Asa cum meriți.
Ești singura care constant îmi alimentează vina cu aluzii. Totuși știu ca ma întelegi. Nu știu dacă ma accepți.
Si totuși..trăiesc cu speranța ca poate într`o zi n`o sa mai semănăm atât de mult și o sa ne completam una pe cealaltă simultan. Dar..speranța e o amanta ce te înșeală la fiecare pas..dar(involuntar)ramai cu ea toata viata..te urmărește. Pentru unii ești o enigma. Pentru mine ești doar TU.

Am lasat incet oblonul sa fie intuneric atunci cand vii... daca vii azi la mine...
Nu m-am sinchisit sa fac patul.. nu mi-am aerisit cearceafu pentru ca vreau ca mirosul tau sa se imbibe in cearceaful meu si sa formeze o tonalitate de toamna.
Imi place sa te iau de mana cand intri in casa si sa te duc sa-ti arat camera mica intunecata si tu sa clipesti amuzat la mine... sa-ti spun ca oblonul ii da un aer american si tu sa nu razi ci sa intelegi ce vreau eu sa spun...Din drumul de la usa pana in dormitor narile mele incep sa traga cu nesat mirosul tau si mana mea isi aminteste ce bine se potriveste in forma palmei tale... Si chiar daca e intuneric... ochii tai nu-mi parasesc privirea...in timp ce imi saruti palma inainte de a-mi lasa mana sa cada goala...
Imi place ca ne asezam ingramaditi pe jos sub fereastra deschisa cu oblonul tras si ne sorbim din ochi si nari fara cuvinte fara gesturi...
Imi imaginez incet ca ma tragi mai aproape cand tresar uneori nerealizand la ce pot ajunge... cu un oftat adanc iti plimbi degetele prin parul meu si fortand putin imi tragi capul mai aproape de tine... imi vari brusc mainile modelandu`ma ca pe o bucata de lut..conturandu`mi silueta si conturandu`mi restul formelor.

stiu ca trebuie sa pleci si nu vreau... dar azi te-am gasit, te-am primit si nu vreau sa te las sa pleci... ochii imi ard... in gand iti spun multe dar cu voce tare nimic de frica sa nu stric momentul... si pleci... imi arunci o privire peste umar... o privire in care-ti vad doar un ochi... si ai plecat...
raman cu capul pironit in tavan..cu lacrimile impreunate la baza gatului... mi-ai lasat astenuturile ravasite si o dara din placerea pe care ai simtit-o mai devreme,placere intrerupta brusc.nu te gandesti ca ai lasat in urma un suflet strivit imibibat de disperare, dezamagire si deznadejde.Inima imi bate tare tare semn ca ai fost aici... merg de la usa pana in dormitor inhaland urma mirosului tau...dar ramane lumina. Lumina din fiecare. ca o speranta ca o sa te intorci candva. ramane si durerea.durerea din fiecare. ca o rana veche peste care se aşază indiferenţa.Uneori nu poţi alege fără să pierzi. Alteori pierzi fără să ai de ales. Sunt clipe când ai spune că poţi atinge marginea timpului. Şi clipe când timpul îşi face singur legea, alergând fără să poţi ţine pasul cu el. Poate ca vremea noastra a trecut...poate.

in final imi iau incet geanta... imi pronuntez buzele cu o linie fina de ruj... cheile... e ora 13... plec la serviciu... cu tine in minte.. deja mi-e dor de tine...
O lacrima imi brazdeaza fata, imi face o carare de la ochi pana la gat, in timp ce privirea mi se pierde lin in citadinul peisaj monoton ce ma inconjoara.

Sa va povestesc un vis.Se facea ca am aparut intr-o seara pe o banca dintr-un parc pustiu, iar el ma tinea de mana si era cald. Era intuneric si simteam briza lacului in parul despletit. Am capatat un zambet de carton pe care mi l-a lipit El pe buze cu un sarut regizat. Pe neasteptate, totul a devenit bidimensional si neinsufletit. S-a facut frig si am plecat spre casa, probabil. Am mers singura pe drumul pe care il stiam, pe strada strajuita de lumini. Mereu mi-a placut cum miroase orasul noaptea. Am bagat mana in buzunarul stang al hainei, unde am gasit un ruj de un rosu aprins, o agrafa de plastic gri, un bilet de RATP mototolit…le-am scos in palma, le-am privit, le-am pus apoi in buzunarul drept si am continuat sa merg, zambind. N-am rezistat sa nu ma abat din drum si am intrat intr-un bar din apropiere unde am auzit o muzica pe care o cunosteam Hypocrisy – Eraser . In bar era intuneric si mult fum, iar oamenii erau de piatra, bidimensionali. Ii cunosteam si le-am zambit, mi-au zambit si ei inapoi. Mi-au pus intrebari, dar nu le-am raspuns, pentru ca uitasem foile acasa. Am stat toti laolalta, fericiti. Cred ca inca mai suntem acolo, dar nu sunt sigura. Si asa s-a intrerupt.

Totul pare că se evaporă.
Totul pare că se strică.
Pleacă majoritatea...but the show goes on...pentru că trebuie, deşi nu ştiu cine decide de fapt asta.
Nişte foi, nişte fotografii...hartii..şi nimic mai mult. Dar nu am ce face cu ele. Sau nu ştiu... Destinul cred că ţi-l faci singur. Dacă pleci mai devreme, nu eşti decât tu de vină că lucrurile n-au ieşit cum ai fi vrut. Şi de ce să te plângi?
Un perete de sticlă care desparte două lumi. Nu ştiu dacă poţi alege de care parte vrei să fii. Nu văd...inainte sau inapoi? Unii merg inainte indiferent de circumstante iar cand se intampla ceva,normal:'de ce nu am dat eu inapoi?'
Nu există cuvinte mici sau mari. Toate sunt la fel.
Dacă ei pot, tu de ce nu poţi?
Am uitat. Aici nu supravietuiesti decat daca faci ce fac toti. Si`n fond. Lumea`i egoista...si intr`o lume egoista doar egoistii reusesc:)

Da, iar vorbesc singura, dar tu ce cauti pe aici?

Daca in timpul zilei strazile orasului iti ofera un spectacol dezolant prin griul caracteristic,prin comedia sadica ('mult zgomot pentru nimic') jucata de actorii care misuna pe scena saraciei (ca doar e criza), noaptea spectacolul este cu totul altul. Nedescrisa placere sa fumezi in adierea rece a vantului in timpul lunii ianuarie.
O ultima tigara uitata in pachetul ratacit intr'o geanta legata mereu de bratul tau. Sub un cer instelat nu ramane din tristul decor decat jocuri de umbre si lumini palide din preajma unui muzeu in care se zaresc mici vapai sau lumini vag. Din cand in cand rasuna si hohotele prietenei tale. Stati pe jos intr`un coltisor al vostru. Adesea pasati tigara de la una la alta. Impartiti totul(in afara de iubiti). Va pazesc niste felinare neinsufletite si suieratul vantului care se creioneaza pe fondul monoton al naturii moarte. Sunteti in siguranta doar amandoua. Doar cu mainile incrucisate, cu gentile pe umeri, cu parul ravasit..dar plutind in fumul aceleiasi tigari asteptate inca din ora de fizica in care dormeati una peste alta. Depanati amintirile verii care tocmai a trecut cu usurinta si este foarte mult ravnita in continuare sau taceti, asteptand ca gandurile voastre sa se impleteasca si sa va treziti la un moment dat spunand:'te gandesti la ce ma gandesc si eu?'. Din cand in cand, cand li se amortesc picioarele se ridica alene pe rand..fac 2`3 pasi si se trantesc iar jos,langa un gard. Ne imbata fumul din jur.
Pe alocuri,urme de pasi se aud pedaland rapid spre casa. Doctori, psihiatrii sau paznici..oameni in toata firea cu capetele pe umeri (nu ca noi-cu gandurile imprastiate)se uita si ei surprinsi, ridicand din spranceana stanga, cu pupilele dilatate la voi. De ce? Cand tocmai acum locurile isi dezvaluie frumusetea originara. Abia acum salcamii descumati de frunzele galbui par trufasi,tintind curajosi spre cer. Abia acum poti auzi fosnetul unui arici ratacit prin iarba, poti surprinde o pisica plimbandu'se pe strazi cu eleganta caracteristica. Abia acum puteti savura ultima tigara. Nici nu mai conteaza dezastrul din jur.:)

...a trait sarutul rece al unui individ cu un comportament imprevizibil.
apoi, ca prin ceata, l`a vazut disparand precum un vapor de apa.
e rece. s`a departat, insa vocea lui rasuna in departare.
E adevarat.
totu s`a intamplat demult.
departe de momentul prezent.
acum il vede departandu-se incet framandu`si in gand crampeie din amintirile de mai devreme. Ii era teama sa-si abandoneze mintea frigului.
Vechi sentimente indemnara prin penumbra buzele lui spre ale ei.
insa chipul ei purta intotdeauna un voal de melancolie.
Traiau in lumea lor...rupta de realitate si inaintau invaluiti in liniste pe strazile de nicaieri..
O amintire muta...

[Caci te-am iubit si inca te iubesc.]