Sa va povestesc un vis.
Se facea ca am aparut intr-o seara pe o banca dintr-un parc pustiu, iar el ma tinea de mana si era cald. Era intuneric si simteam briza lacului in parul despletit. Am capatat un zambet de carton pe care mi l-a lipit El pe buze cu un sarut regizat. Pe neasteptate, totul a devenit bidimensional si neinsufletit. S-a facut frig si am plecat spre casa, probabil. Am mers singura pe drumul pe care il stiam, pe strada strajuita de lumini. Mereu mi-a placut cum miroase orasul noaptea. Am bagat mana in buzunarul stang al hainei, unde am gasit un ruj de un rosu aprins, o agrafa de plastic gri, un bilet de RATP mototolit…le-am scos in palma, le-am privit, le-am pus apoi in buzunarul drept si am continuat sa merg, zambind. N-am rezistat sa nu ma abat din drum si am intrat intr-un bar din apropiere unde am auzit o muzica pe care o cunosteam Hypocrisy – Eraser . In bar era intuneric si mult fum, iar oamenii erau de piatra, bidimensionali. Ii cunosteam si le-am zambit, mi-au zambit si ei inapoi. Mi-au pus intrebari, dar nu le-am raspuns, pentru ca uitasem foile acasa. Am stat toti laolalta, fericiti. Cred ca inca mai suntem acolo, dar nu sunt sigura. Si asa s-a intrerupt.
Poti sa inchizi realitatea intr-o cutie si s-o pastrezi pentru mai tarziu? Sa opresti timpul scotand bateriile ceasului, sa-ti notezi pe o bucatica de hartie ora si data, sa pui biletelul apoi in cutie, cu realitatea si sa spui ca te intorci mai tarziu? Poti sa`ti lasi cafeaua fierbinte pe noptiera si dupa ce revii de la dus sa o gasesti la fel de fierbnte? Traiesti cu certitudinea ca poti sa controlezi timpul? Pai hai sa-ti spun cum sta treaba: trecerea timpului e iremediabila. Tu esti un nimic in fata lui. Te priveste de sus, iti da tarcoale, iti pune piedici, nu te asteapta niciodata si te urmareste pas cu pas. E mereu acolo. Te invaluie, te face sa plutesti sau, dimpotriva, te ingroapa in somn..unde nu simti trecerea timpului..doar acolo traiesti o vesnicie.
Tu nu stii cum e sa-i ceri timpului sa repete momentele cand nu duceai lipsa de zambete. Zambetul spune "stai!" si tot il astepti sa apara...in zadar. Poti sa iei visele din vis sa le impaturesti si sa le asezi cronologic intr-un sertar, sa te intorci la ele cand ai timp sau chef, sa le iei pe rand si sa le indeplinesti? Si in vise ai deja-vu-uri…Si in vise ai sentimente. Dar in vise poti sa zbori. Nu poti repara ce ai stricat, dar te poti trezi si poti opta sa uiti, in fond visele nu sunt reale…Sunt doar niste imagini care se deruleaza in 2`3 secunde chiar daca ti se pare o vesnicie.
Nu stiu cum se termina visul asta pentru ca inca sunt pe jumatate adormita.
Se facea ca am aparut intr-o seara pe o banca dintr-un parc pustiu, iar el ma tinea de mana si era cald. Era intuneric si simteam briza lacului in parul despletit. Am capatat un zambet de carton pe care mi l-a lipit El pe buze cu un sarut regizat. Pe neasteptate, totul a devenit bidimensional si neinsufletit. S-a facut frig si am plecat spre casa, probabil. Am mers singura pe drumul pe care il stiam, pe strada strajuita de lumini. Mereu mi-a placut cum miroase orasul noaptea. Am bagat mana in buzunarul stang al hainei, unde am gasit un ruj de un rosu aprins, o agrafa de plastic gri, un bilet de RATP mototolit…le-am scos in palma, le-am privit, le-am pus apoi in buzunarul drept si am continuat sa merg, zambind. N-am rezistat sa nu ma abat din drum si am intrat intr-un bar din apropiere unde am auzit o muzica pe care o cunosteam Hypocrisy – Eraser . In bar era intuneric si mult fum, iar oamenii erau de piatra, bidimensionali. Ii cunosteam si le-am zambit, mi-au zambit si ei inapoi. Mi-au pus intrebari, dar nu le-am raspuns, pentru ca uitasem foile acasa. Am stat toti laolalta, fericiti. Cred ca inca mai suntem acolo, dar nu sunt sigura. Si asa s-a intrerupt.Poti sa inchizi realitatea intr-o cutie si s-o pastrezi pentru mai tarziu? Sa opresti timpul scotand bateriile ceasului, sa-ti notezi pe o bucatica de hartie ora si data, sa pui biletelul apoi in cutie, cu realitatea si sa spui ca te intorci mai tarziu? Poti sa`ti lasi cafeaua fierbinte pe noptiera si dupa ce revii de la dus sa o gasesti la fel de fierbnte? Traiesti cu certitudinea ca poti sa controlezi timpul? Pai hai sa-ti spun cum sta treaba: trecerea timpului e iremediabila. Tu esti un nimic in fata lui. Te priveste de sus, iti da tarcoale, iti pune piedici, nu te asteapta niciodata si te urmareste pas cu pas. E mereu acolo. Te invaluie, te face sa plutesti sau, dimpotriva, te ingroapa in somn..unde nu simti trecerea timpului..doar acolo traiesti o vesnicie.
Tu nu stii cum e sa-i ceri timpului sa repete momentele cand nu duceai lipsa de zambete. Zambetul spune "stai!" si tot il astepti sa apara...in zadar. Poti sa iei visele din vis sa le impaturesti si sa le asezi cronologic intr-un sertar, sa te intorci la ele cand ai timp sau chef, sa le iei pe rand si sa le indeplinesti? Si in vise ai deja-vu-uri…Si in vise ai sentimente. Dar in vise poti sa zbori. Nu poti repara ce ai stricat, dar te poti trezi si poti opta sa uiti, in fond visele nu sunt reale…Sunt doar niste imagini care se deruleaza in 2`3 secunde chiar daca ti se pare o vesnicie.
Nu stiu cum se termina visul asta pentru ca inca sunt pe jumatate adormita.
