beibi.

O amprentă aproape ștearsă se observă șoptind vechi melodii pe geamul înghețat, impregnat de amintiri al camerei mele.

E frig, cerul strălucește prea puternic, tenta de albastrul crud și virgin de orice rană este prea stridentă. Mă doare privirea lui, atingerea crudă și rapidă ce nu mai lasă loc de încercări ca altă dată. Azi lumina soarelui de iarnă nu mai sădește în sufletul meu speranță unei noi zile pline.. poate cu un pic mai multă căldură .

Azi geamul e rece la atingerea mea , iar pielea din pamă se înțeapă cu propria dorință de a păstra… vreo firimitură de trecut, suferă și ea din cauza deziluziei, dezamăgirii, din cauza iubirii, din cauza prezentului.. si a trecutului. Dar poate viitorul o va vindeca. Poate va acoperi tot.

Dimineața asta m-am trezit cu un sentiment puternic ce zbuciuma inlauntrul meu astfel incat parca simteam zeci de ecouri cum se tranteau de toti peretii constiintei mele. Sentiment de dor.

Mi-e dor , un dor acut, ce mă sufocă, mi-e dor de mine, de cea de altădată. Mi-e dor de cea pe care mulți dintre voi nu o cunoașteți, mi-e dor de chipul meu mai palid decât lumina dimineții dar mai expresiv decât petalele unui trandafir..

Mi-e dor de fotografia lipită de perete, de zâmbetul forțat, ironic și nebăgător de seamă, mi-e dor de vechile mele principii ce ma indrumau in ritmul unui diapazon,mi-e dor de privirea plină de înțeles. Nu ca azi , când simt că sunt mai bătrână decât par, mă simt ștearsă de trăire, nu mai am culoare în mine pentru încă câțiva dintre voi.

Sunt doar cenușă, fără lumină.

Astăzi sunt cenușă de trandafiri…

Vreau sa fiu din nou ca roua dimineții.. revigorantă si plina de viata.P.S.~iar nu mi s.au cerut drepturile de autor:-j.