Nu a trecut mult timp ,iar eu simt un mesaj pe o hartie .
Infinitul m-a macinat treptat
Ca pe o piatra ditr-o mie ,
Asa m-ai ales pe mine,apoi plecand indurerat.

Acum nu se mai poate face nimic,
Timpul,vorbele,clipele, si mai ales tu,m-au ranit
Am ramas,cum ramai si tu ...
Gandindu-ma,privind afara,lumea ce ne separa.

Albastrul inchis,chinuit cu sangele meu vopsit,
Priveste desavarsit cum noi ca niste molecule de noroi,
Ne chinuim si zabovim prin rautate
In loc sa ne iubim si sa cladim ceva aparte.

Macar doua senzatii dulci, care nu vor putea fi furate.

[Andrei Pacuraru si Elena Petre-Labirintul Infinitului]

2 Response to " "

  1. beibi Says:

    blogul tau e superb...

  2. Anonim Says:

    Super...