ea se simtea de mult cazuta in moarte clinica, intr un tunel de dincolo de lume..din care au disparut pana si ecourile.simtea cum sufletul i s-a ridicat parca la cer..iar trupul a ramas precum o mumie.statea in fata persoanelor pe care le iubea pana nu demult si ii parea rau ca de fapt a ramas goala, fara pic de sentimente sau remuscari, fara strop de amaraciune sau alte cioburi de stari psihice omenesti.cu toate astea..pe gaura care o avea in loc de suflet se pusese o panza ca de paianjen..pe care mai supravietuise niste picaturi de roua..pure precum dragostea dintre ea si singurul barbat din viata ei.
ultima data reusise.a scos tot ce era mai rau in ea la iveala..a scos veninul la suprafata. pluteste ca uleiul murdar deasupra apei pure.
si cu cat se indeparta mai mult de el..cu cat isi arunca privirea si gandurile in alt peisaj..cu cat isi aspira ultimele amintiri agonite, cu atat se simtea mai legata, mai tinuta in lanturi, cu inima mai crapata din cauza franghiilor ce o sugrumau sperand sa scoata sentimentul pur din adancul ei.
isi spunea..'acum poate sa mi ia trupul.sa ma omoare.asta vreau.tot degeaba.cu sufletul care a plecat odata cu el ce va face?sau..poate sufletul meu si al lui acum sunt impreuna si se bucura de libertate deplina, de fericirea de care noi nu am avut parte cat timp si-a dus el viata pamanteasca.dar poate odata o sa inviem..poate odata o sa ne ragasim.trup si suflet.' si toate astea pentru ca el se stinsese..plecase..si il striga,dar fara sa auda vreun raspuns.totul era un monolog interior.framantari interioare si ecourile ce rasunau in ea.propriile ei ganduri.grai.amintiri.
'puteam sa traim amandoi..de ce m.a lasat?imi e dor..nu folosesc cuvinte fara rost..pentru el se pune viata contra-cost.nu e un fost, dar e un inger,are aripi, cel putin acum..acum!e actorul principal in lumea mea cu patimi, e protagonistul vietii mele pline de durere.e mai bine sa pleci de unul singur,decat sa fii parasit.vom dovedi mortii ca dragostea este mai puternica.ca nici nu moare,nici nu invie.'
si asa simte ea ca fata de el are o datorie morala.ca trebuie sa fie langa el cat mai repede.ca de fapt nici nu traieste.nici umbra pamantului nu mai face.si fara nicio teama, ia un cutit si il infinge in locul in care ar trebui sa-i stea inima.
asa s-au reintalnit.acum traieste din nou. de data asta, moartea a fost salvarea.
[Viaţa şi moartea ne uneşte în acelaşi sentiment de neputinţă de a trăi unul fără celălalt.]
